Apr
02
2008
Lumea se aduna intr-o picatura de sange ce se scurge din ochiul stang al copilului silit sa cerseasca un colt de paine.
Ne-am rupt picioarele alergand dupa idealuri.
Ne-am rupt mainile gesticuland paraverbalul in eufemisme, ne-am scrantit mintile cu teorii neprobate vreodata si ne-am spurcat gurile intr-o calimara cu cerneala tipografica.
Ne-am aliat cu dot.com-urile si ne-am mutilat portretele in print-uri deplorabile si apoi am scris la status: nu’s!
Feb
28
2008
Acelasi soare de februarie ascuns dupa nori imi bate in geam si imi trezeste simtirile. Pleoapele lenese ar mai sta inchise inca un ceas. E prea dimineata pentru o confruntare cu celelalte priviri amortite de somn, care se leagana in scartaitul de roti al metroului la vreo curba sau la intrarea in statie. "Atentie! Se inchid usile! Urmeaza statia…..!"
Dupa doar cateva minute conducta cu oameni se sparge intr-un subteran unde se dau coate, se calca in picioare, se dau branci si se mai cer scuze din cand in cand.
Mana cersetorilor e mai putin intinsa decat a vanzatorului de ghiocei bagati intr-un cosulet de nuiele si mai putin decat a unuia ce recruteaza eventuale modele in fata "Gogoasei infuriate".
Calci din neatentie in norocul uitat in mijlocul bulevardului si apoi dai cu capul de partea cea mai realista a realitatii.
Se trezeste cu noaptea-n cap pentru a fi la 8 sau cel tarziu 9 pe alee. Lumea e prea grabita pentru a-l mai vedea si prea surda pentru a-i auzi vocea tremuranda si cuvintele trecute de testul dictiei. Oamenii sunt orbi si trec mai departe. Ar pleca si el, dar unde? Nu mai are de platit decat tributul pentru aceasta viata si o reteta care nu e nici macar compensata. Batranul cu pupile ascunse dupa lentilele unei perechi de ochelari, cu taiorul de un gri mohorat si cu pantofii vechi atent lustruiti iti intinde un caiet studentesc pe coperta caruia literele alcatuiesc cuvinte nemtesti ce cantaresc doar 5 lei.
Mana tremuranda si privirea plina de rugaminti si deznadejde e toata averea sa: "Ofer acest caiet in schimbul unor bani din care imi voi lua medicamente!"
Efectul de domino al implinirilor l-au adus pe strada, dar nu ca sa ceara. Oare cate caiete a carat geanta din mana lui dreapta si cate dimineti a indurat frigul doar pentru a aduna banutii de reteta? Oare cati oameni indiferenti s-au impiedicat de el sau l-au ocolit ca pe un bolnav de ciuma?
Isi numara zilnic pasii pe acelasi trotuar perpendicular pe Casa Poporului. Isi aseaza cu grija cei 5 lei, scoate din geanta un alt caiet cu patratele si rosteste in gand o rugaciune pentru un alt miracol!
A ramas in urma batranelul, a ramas in urma si controlul SPP-istilor, precum si frustrarile unor ziariste catalogate drept "Libertatea" de prin Sala Presei, iar gandurile au prins sa se odihneasca in bratele unui aed.
Feb
26
2008
Ne-am autodafat cuvintele, ne-am legat in camasa cu maneci impleticite si legate la spate. Ne-am schingiuit privirea citind randuri descifrabile intr-un labirint de corzi vocale si ne-am asumat responsabilitatea doar atunci cand cheia a descuiat yala. Lumea se scurge intr-un titlu de ziar, intr-un cap de peste uscat de afumatura, intr-o orhidee cu seva de plumb, intr-un munte de gunoi politic… intr-un buzunar ros de cautarile zadarnice a unui ban intr-o umbra de nimic universal!
Ian
18
2008
Si daca viata n-ar mai fi precum un semafor? Si daca ai trai intr-o lume de un verde portocaliu spre rosiatic? Ai reusi sa ajungi la Polul Nord chiar daca ti se pare a fi doar un vis, ai putea sa iti cumperi cele mai fistichii sepcute chiar daca iti numeri, pe degete, monedele din portofel, ai putea sa mananci cat de multa ciocolata iti doresti chiar daca ai interdictie, te poti vedea mai bine in ochii celorlalti, chiar daca acestia refuza sa te vada. Ai putea sa stai chiar si intr-un picior, facandu-i in ciuda cocostarcului, ai reusi sa le pui tuturor maimutoilor de plus, ce stau prin toate colturile camerei, cate un nume, ai putea culege toate florile din lume pentru a i le darui mamei, ai dormi in fiecare zi in bratele tatalui, chiar daca te desparte de el cei 2000 km, ai merge in fiecare sfarsit de saptamana sa iti vezi bunicii si sa iti dea binecuvantarea chiar daca sunt departe, ai fura toate stelele de pe cer pentru a darui cate una fiecarui copil chiar daca nu ar ajunge vreodata, ai putea sa refuzi casatoria cu Fiona, chiar daca esti magar, ai scapa de fiecare data cate o vorba de dulce, chiar daca ar trebui sa taci, ai vrea sa mai stai la semafor, desi e verde. Ai putea sa folosesti mai multa umbra in coltul exterior al ochiului stang si mai mult luciu pe buze. Ai putea sa inventezi mai multe modele oculte si sa le porti pe sub unghie, sa iti tatuezi cotul si sa iti nuantezi esarfa ce leaga incheietura mainii. Ai putea citi viitorul in flecul de la pantoful drept si ai incerca un magnerot. Ai inceta sa mai asculti muzica zgomotoasa si ai lua mai mult in seama balada unei viori fara corzi. Ai nota cuvinte aiuristice intr-un carnetel ros de timp si ai calca frana intr-o graba portocalie. Nu ai mai citi din Grimm pentru ca acum il ai pe Kant, nu ai mai juca fotbal si nici nu ai mai sparge geamurile vecinei de la parter, nu ai mai sta la coada la platit factura si nici nu ai mai manca merele, sterse cu maneca, culese din livada matusii. Nu ai mai privi eclipsa cu ochelari speciali, nu te-ai mai juca cu bulele din apa minerala si nici nu te-ai mai grabi sa tai intersectia… pentru ca e rosu!

Dec
16
2007
Parcă ai vrea să mergi la bibliotecă să inspiri Parfumul lui Patrick Süskind, dar parcă îţi surîde şi ideea unui abur cald de cafea. Nu mai stai pe gînduri şi le alegi pe amîndouă. După aproximativ o oră de stat în faţa unui pupitru îţi auzi numele. Prezinţi permisul bibliotecarei şi îţi iei cartea, apoi te îndrepţi cu paşi leneşi într-un loc pitit pe laterala Bibliotecii Centrale Universitare. Fumul de ţigară a fost risipit de ceva timp. Nu se mai fumează, însă umbrele de fum imprimate pe pereţii înalţi şi de un galben pal încă mai persistă. În secunda în care stai în loc şi cauţi cu ochii o masă liberă simţi cum parcă se face o linişte deplină şi toate privirile celorlalţi se aţintesc spre tine. Dar le ignori şi te aşezi. Lîngă masă stau lipite rafturi ce găzduiesc cîteva fire de zambile albe şi liliachii şi cîteva cărţi aşezate cu grijă. Mirosul de lumînări parfumate şi de esenţe uşor vanilate îţi aminteşte parcă de odaia bunicii, întotdeauna înmiresmată de fructele păstrate pentru iarnă. Poţi privi prin ferestrele mari chiar şi frigul de afară. Acum nu te mai gîndeşti la el şi nici nu îl mai simţi pînă la oase. Ci sorbi atent din ceaiul verde ce poartă o putenică aromă de iasomie. Renunţi la cafea pentru prima dată în viaţa ta, în schimbul acestei licori parfumate. Şi parcă ai renunţa de tot şi la ţigara pe care nu ai voie să o fumezi aici. Mici portrete schiţate pe hîrtie şi înrămate în sticlă sau lipite pe materialul ce cîndva se numea cămaşă sau jeans coboară, pe pereţi, pe cîte un fir de strună mai groasă. Din nişte boxe gri, micuţe ies sunete înregistrate ce se numesc azi, hit-uri. Cufundat în descoperirea misteriosului personaj al cărţii împrumutate şi în aroma de iasomie a ceaiului verde, nici nu observi cînd ritmul se schimbă. Un sunet grav ce se stinge treptat te trezeşte parcă dintr-un vis neterminat. Instinctiv întorci capul spre fereastra curată. Albul zăpezii îţi provoacă o uşoară durere a ochilor. Îi închizi şi asculţi o baladă ieşită din clapele unui pian. Abia acum realizezi că boxele au tăcut, iar adevărata muzică îţi încîntă auzul. „Oare e adevărat? Să fie pe bune muzica asta?”, se aude de la o masă vecină. Ajungi să-ţi pui cam aceeaşi întrebare, dar observi imediat tînărul ce trăieşte fiecare notă ce îi iese de sub degete. Cîntă melodii celebre după partituri bine întipărite în mintea sa. Ai impresia că le ştii sau că le-ai mai auzit undeva, dar nu ştii unde. Continui să sorbi din ceaiul cald şi în funcţie de gravitatea notelor plîngi de fericire sau de tristeţe, rîzi, te joci, mai scapi cîte o minciună nevinovată, aluneci uşor, cazi, te ridici şi te trezeşti la realitate. Şi toate astea doar în mintea ta. Observi zîmbetul de pe buzele tale şi te miri cîte trăiri poate reînvia glasul pianului. Părăseşti, într-un final, acel spaţiu. Eşti liniştit şi împăcat cu tine şi fredonezi în gînd un refren rămas pianului. Ai vrea să te întorci şi în pauza următoare… la un ceai verde şi iasomie şi o baladă!
Nov
26
2007
Fiinţă de lut peste care s-a suflat viaţă. O floare ce şi-a deschis bobocul sub prima picatură de rouă a dimineţii. Un copac plin de roade şi golit în toamnă. O porumbiţă ucisă de alicea scăpătată din greşeală dintr-o puşcă. O lacrimă ce se prelinge uşor pe obrazul trandafiriu şi stinge lumînarea albă ce stă aprinsă în palma mea sau poate un gînd rătăcit trecut prin mintea ta. Am fost… un vers uitat pe buzele suave ale unei triste domnişoare. Parcă o chema… un cînt pierdut în veşnicie şi regăsit în fiinţa ta… i se spunea odă. O privire tăioasă şi plină de mister şi o mînă ce alina durerea. Am fost… ceea ce nu sunt! Sunt… ceea ce voi fi! Ce? Un nume scrijelit pe o piatră de mormînt şi un pumn de pămînt fără suflare!
Nov
26
2007
Ai putea ghici din prima despre ce e vorba… sau poate nu. Rătăceşti vreo jumătate de oră prin parcul neînfrunzit încă, te aţinteşti în privirile uneori răutăcioase ale celor din jur, după care urmezi aceeaşi paşi pe care zeci de studenţi, dintre cei mai modeşti, îi urmează. La început din curiozitate, apoi din obişnuinţă… dar şi pentru că e ceva mai aproape de sălile de curs. Mirosul cafelei se pierde în fierbinţeala ei, iar dulceaţa ceaiului instant o mai poţi prepara şi tu din cele două pliculeţe cu cristale mărunte şi albe. Şi asta doar dacă ziua s-a arătat a fi amară chiar de dimineaţă.
Prin pereţii de sticlă a micii cafenele poţi vedea pe gratis ultimele lansări în modă şi asta nu pentru că cei ce poposesc pe aici ar fi răutăcioşi sau invidioşi, ci pentru că fiecare dintre cei de afară vrea să iasă în evidenţă prin ceva, chiar dacă doar trec pe acolo. Iar asortările în materie de vestimentaţie e un punct ochit, cum s-ar spune.
În jurul măsuţelor rotunde şi uneori cam neîncăpătoare pentru toate poşetuţele şi telefoanele mobile, studenţii se adună cîte doi sau în grupuri mai mari şi petrec cele două ceasuri de pauză recreativă. Zîmbete timide, analize din priviri, vorbe de laudă sau uşor vulgare, gesticulări, scrîşnete de scaune trase mai alene de vreun student indiferent, zgomotul unor sticle de suc sau a unora de bere la vreun „Hai noroc!”, hohote de rîs dau viaţă spaţiului luminos şi compartimentat. E puţin cam dificil pentru cei care vor să mediteze sau să se concentreze la vreo temă în timp ce mai muşcă dintr-un sandwich pe jumătate cald, dar măcar nu sunt afectaţi de fumul de ţigară. Fumătorii au loc rezervat pe terasă… soare să fie, dar şi timp liber deoarece acesta este, se pare, o problemă pentru studentul nostru!

Aici îţi rememorezi copilăria povestindu-le năzbîtiile tale şi colegilor, îţi recalculezi puţinii bănuţi rătăciţi într-un colţ de portofel, te gîndeşti la bucatele minunate ale mamei şi nu la cele de la cantină, visezi la vacanţe relaxante, apoi revii la prezent şi mai tragi cu ochiul la orarul din săptămîna respectivă. Oare mîine ce vei face?… te gîndeşti şi realizezi că ai destul de multe de făcut şi aştepţi seara să adormi ca dimineaţă să o iei de la capăt.
Zgudui uşor puţina cafea rămasă în paharul de plastic şi parcă ai vrea să opreşti timpul în loc. Şi asta doar pentru a scoate anumite gînduri din graficul minţii şi de a le transpune în realitate. Mai înghiţi o sorbitură în timp ce priveşti ceasul. Doar zece minute pentru ca încă două ore din viaţa de student să rămînă în amintire. Te ridici şi pleci fără a mai privi înapoi. Te vei întoarce probabil şi mîine… la o cafea şi un cub de amintire.
Nov
11
2007
Îţi mai aduci aminte, dragă prietene, de nopţile pierdute pe prispa casei bunicilor? Era lună plină şi încercam să dăm nume stelelor. Apoi ne alegeam câte una şi o vegheam cu privirea până se pierdea în amintirea nopţii trecute. Şi pe tine te-am lăsat pe undeva pe acolo, dar am promis că ne vom vedea. Când şi unde nu am stabilit, dar ne vom întâlni. Vom retrăi copilăria într-o clipă şi ne vom aminti cum mâncam florile roz ale salcâmilor din faţa curţii, cum ne băteam cu albinele când culegeam flori de tei… Ce concurenţă acerbă! Ţii minte? Mereu eram înţepaţi, dar câştigam!
Îţi aminteşti, dragă prietene, de cireşul în care ne suiam fără ştirea mătuşii şi din care nu mai puteam coborî decât dacă venea bunicul şi ne lua în spate? Cum ne luam la întrecere prin via crudă şi cum asmuţeam câinii seara?
Au trecut 20 de ani şi vocea din receptor se aude tot mai răguşită. Un sursur tremurat de voce e zâmbetul plătit pentru aducerile aminte. Mai eşti acolo, dragă prietene? Acolo unde ştiu că te-am lăsat?! De ce nu îmi mai răspunzi, prietene? Te-ai prăpădit printre amintiri sau te-ai supărat? În inima ta de copil, ce nu s-a schimbat niciodată, încă mai mâzgâleşti cu o bucată de cretă colorată pe gardul vecinei. În sufletul tău nu s-a schimbat nimic. Ai rămas aşa cum te ştiam. Ca o palomă albă ce se joacă cu adierea vântului. Pentru mine vei fi mereu prietenul meu de nădejde, chiar dacă nu mai împărţim jumătate şi jumătate cutiuţa cu ciocolată albă şi nu mai împrumutăm cerneală din stiloul celuilalt.
Îţi mai aduci aminte când filosofam contemplând la prietenie? Ne contraziceam mereu atunci când afirmam că aceasta e o floare uitată pe un mormânt. Şi mă întreb dacă acum mai există ceea ce noi numeam prietenie. Bazată pe interes se pare că azi nu mai poartă nici un nume. O perlă într-o scoică o găseşti mai des, dar o prietenie adevărată… mai greu.
Dragă prietene, ştiu că eşti acolo şi mă asculţi. Oare când ne vom mai întâlni la măsuţa noastră rotundă, să ne pierdem pentru ultima dată în desenele făcute în neştire în zaţul lipit de peretele ceştii? Să ne dăm mâna după încăierarea pentru ultimul cub de zahăr şi să rămânem iar prieteni…